Introducere

Tradiţia cercetărilor româneşti privind fizica pamântului a fost începută de astronomul şi meteorologul Stefan Hepites (1851-1922). Prin contribuţiile sale la studiul şi monitorizarea cutremurelor, el poate fi considerat părintele Seismologiei romaneşti. În 1893, Hepites a elaborat primul catalog al cutremurelor româneşti înregistrate în perioada 1838-1892 şi publicat în limbile româna şi franceză.

În anul 1895 Hepites a înfiinţat prima staţie seismică pe dealul Filaret. Acest serviciu a publicat anual „Registrul de cutremure“ şi a elaborat prima listă a vechilor seisme înregistrate pe pămînt românesc. În 1896, el a construit şi un pavilion de magnetism terestru şi Serviciul orei exacte. În 1901 înfiintează Serviciul Roman de Seismologie. Urmărirea activitătii seismice se făcea la acea vreme în 400 de statii de observare ale Institutului National de Meteorologie Acest sistem de culegere de informatii despre cutremure a fost luat ca model pentru organizarea de reţele de acelaşi tip şi de alte ţări, cum ar fi Bulgaria şi Chile. Pentru observatorii voluntari ai cutremurelor, Hepites a elaborat o serie de instrucţiuni specifice. Primele aparate pentru înregistrări seismice care au funcţionat la Bucuresti au fost un microseismoscop Guzzanti şi un pendul Tacchini. Primele instrumente seismice (seismoscoape de tipCacciatore) au fost instalate în anul 1900 la Timişoara şi Jimbolia iar primele înregistrări instrumentale moderne pentru regiunea Banatului s-au obţinut la staţia seismică din Timişoara, după instalarea instrumentelor mecanice de tip Vicentini-Konkoly,( 1902).

În toamna anului 1902 staţia Bucureşti Cutitul de Argint a fost dotată cu doi penduli mecanici orizontali cu masele de 10 kg, neamortizaţi, cu amplificarea de 10-15, construiţi de inginerul Bosch după modelul observatorului din Strassbourg. Aceşti penduli au intrat în istorie înregistrând unul dintre cele 5 cutremure folosite de H. Jeffreys în demonstrarea existenţei cutremurelor de adâncime intermediară. Aceşti penduli au funcţionat în cadrul Institutul Meteorologic până în 1921, iar din 1928 până în 1935 au aparţinut Observatorul din Bucureşti.

În anul 1934 au fost construiţi alţi doi penduli mecanici în cadrul atelierul observatorului din Bucureşti cu masele de 540 kg, cu amplificări statice de câte 170-180 şi cu amortizări pe aer. Academicianul Gheorghe Demetrescu a organizat sub egida Institutului Astronomic o reţea de staţii pentru înregistrarea cutremurelor de pǎmânt pe teritoriul României, după cum urmează: la Focşani şi Bacǎu în 1942, la Câmpulung-Muscel în 1943, la Iaşi în 1951, la Vrâncioaia în 1952.

În 1936 a fost înfiinţată statia seismica Cernăuţi un pendul cu masa de 450 de kg si amplificare 80. Ioan Curea a revigorat monitorizarea seismică din Banat şi Ardeal prin infiinţarea a două statii seismice la Cluj şi Timisoara.

Astfel în anul 1939 a fondat staţia seismică Cluj ca o ramură a Observatorul Astronomic al Universităţii din Cluj Între 1970 si 1976 reteaua seismică şi aparatura seismică a aparţinut Institutului de Geologie şi Geografie. În februarie 1977 a fost înfiinţat Centrul pentru Fizica Pamântului şi Seismologie(CFPS) subordonat Institutului Central de Fizică, institute sa coordoneze cercetarile in domeniul fizicii din Romania.

După cutremurul major din 4 martie 1977,beneficiind de un ajutor PNUD-UNESCO, în cadrul CFPS a fost instalată o retea de 15 staţii seismice cu telemetrare, datele înregistrate la staţii fiind transmise pe cale radio la centru de date din Bucureşti. Ulterior, pentru o mai bună monitorizare în caz de cutremur puternic CFPS a fost dotat şi cu o retea mobilă de 15 accelorometre.

După 1990, odată cu apariţia calculatoarelor personale în cadrul Institutului National de Fizica Pamântului (fostul CFPS)a fost instalat un system de achiziţieşi procesare digital. În baza colaborării romano-germane şi a proiectului CRC 461 “Strong Earthquakes:A Challenge for Geoscience and Civil Engineering” în perioada 1995-1997 a fost instalată pe teritoriul României o nouă reţea de accelerometre digitale.

Pe langă volumul imens de seismograme istorice acumulate de-a lungul timpului sunt disponibile : buletinele seismice , observaţiile macroseismice şi publicatiile ştiintifice . Toate aceste documente au o deosebită importanţă pentru re-evaluarea evenimentelor seismice istorice şi pentru a le folosi este în primul rând nevoie de conservarea lor de structurare şi ordonare. Efortul initial a constat în aşezarea arhivei seismogramelor istorice în mape speciale şi structurarea lor pe ani. A fost arhivată, deasemnea colecţia de buletine si publicaţii. Efortul actual constă în scanarea seismogramelor, a buletinelor seismice şi a publicaţilor şi arhivarea lor format electronic.